TIMPUL Şl MASURARA LUI

A. TIMPUL (TIMPUL Şl MASURARA LUI)

Timpul este una dintre formele fundamentale de existenţă amateriei în mişcare, exprimînd succesiunea sau simultaneitatea proceselor realităţii obiective. Unitatea de măsură fundamentală a timpului în toate sistemele de unităţi este secunda.
în momentul de faţă se poate obţine o unitate de timp strict constantă
numai pe baza observaţiilor astronomice. în astronomie se lucrează cu
ziua siderală, care este îm părţită în 8 6 400 s ; însă în această unitate ziua
are num ai 23 h, 56 m in, 4 s. Transformările din timpul sideral în cel solar
se. fac cu ajutorul tabelelor de transform are întocmite în acest scop. Pentru „păstrarea® orei exacte, la observatoarele astronomice se urmăresc
12— 14 stele fixe, cu unul sau mai m ulte instrum ente de măsurat. între
două observări de acest fel, timpul se păstrează cu ajutorul ceasornicelor.
Ceasornicele măsoară, ca orice instrument de măsurat, cu anumite
eroii. Ceasornicele cu existai de cuarţ pot măsura timpul cu o precizie de
10~ 8 s. Se poate deci observa că măsurarea timpului se face cu o precizie
foarte ridicată, mai mare decît a măsurării celorlalte mărimi fundamentale. Dealtfel, un ceasornic care are o abatere de ± 1 5 s în 24 h măsoară
timpul cu o eroare relativă de aproximativ 0,03%, ceea ce reprezintă o
precizie foarte mare pentru instrumentele de măsurare de utilizare generală.
Există diferite servicii de timp, naţionale şi internaţionale, care furnizează ora exactă prin radio (cu o precizie de 0 ,1 s) pe anumite lungimi
de undă, din secundă în secundă, cu marcarea distinctă a minutelor.
Pentru a avea o oră unitară, cel puţin într-o anumită zonă geografică, Pămîntul a fost împărţit în 24 de zone de timp corespunzătoare unui
interval de 15° meridiane (360:24 = 15°). între zonele învecinate există
o diferenţă de cîte o oră, iar ca oră de refeiinţă pentru întregul glob s-a
adoptat în 1925 ora meridianului zero (care trece prin localitatea Grenwich, de lîngă Londra).

B. SCURT ISTORIC ASUPRA MĂSURĂRII TIMPULUI (TIMPUL Şl MASURARA LUI)

Prim ele aparate de măsurat timpul s-au bazat pe mişcarea aparentă
a Soarelui pe bolta cerească. în perioada anilor 2000— 1580 î.e.n., pentru
măsurarea (aprecierea) timpului s-a folosit variaţia lungimii umbrei aruncate de o tijă verticală (fig. 1 , a).
O altă posibilitate de măsurare a timpului, bazată tot pe umbra aruncată de o tijă, constă în urmărirea variaţiei poziţiei unghiulare a umbrei
(folosită în 1550 î.e.n.). Acestea sunt
de fapt ceasurile solare. Ele pot fi cu cadran orizontal sau vertical.
În perioada 1450— 1380 î.e.n. au fost utilizate ceasurile cu nisip (clepsidre), respectiv ceasurile cu apă.


Asemănătoare cu acestea au fost şi mijloacele de măsurarea timpului
bazate pe anumite fenomene continue, cum ar fi arderea unei luminări
gradate sau arderea uleiului.
Între anii 650 şi 1000 au fost construite anumite mijloace de măsurare care foloseau transmisii cu roţi dinţate. De o importanţă deosebită pentru evoluţia ceasornicelor este descoperirea legilor pendulului, în 1641, de către Galileo Galilei. în 1656, Christian Huyghens inventează ceasul cu pendul. în decursul secolelor următoare se perfecţionează ceasurile mecank’e cu pendul şi balansier, datorită descoperirilor privind în special eşapamentele.
Anul 1930 marchează un progres deosebit în măsurarea cît mai precisă a timpului, prin realizarea primului ceasornic cu cristal de cuarţ. Primul orologiu atomic a fost construit în 1947, de către Herold Lygens.

C. CLASiFlCARHA CEASORNICELOR (TIMPUL Şl MASURARA LUI)

A paratele de măsurat timpul se clasifică în : ceasornice ; cronometre ;
aparate speciale.
a. Ceasornicele se intîlnesc într-o diversitate foarte mare. în funcţie
de domeniul de utilizare, se deosebesc : ceasornicele stabile care nu se
transportă dintr-un loc în altul în timpul funcţionării, numite uneori orologii ; ceasornicele de mînă şi buzunar, numite şi portabile ; ceasornicele
deşteptătoare ; cronometrele marine.


Ceasornicele mai pot fi împărţite în două mari categorii : ceasornice independente şi ceasornice ale reţelelor orare.
Ceasornicele independente sînt cele care au o funcţionare autonomă (necondiţionată de legătura cu alte ceasornice). Cele dependente sînt ceasornice secundare, utilizate în circuitele orare şi care sînt comandate , de ceasornice principale (ceasdrnice-mamă).
Ceasornicele independente, în funcţie de fenomenul periodic care
stă la baza funcţionării lor, se clasifică în : ceasornice cu regulator pendular, numite ceasornice cu pendul sau pendule ; ceasornice cu regulator circular sau balansier (ceasornicele deşteptătoare, de mînă, de buzunar, cronometrele de marină etc.) ; ceasornice- cu motor sincron ; ceasornice cu diapazon ; ceasornice cu c u a r ţ; ceasornice atomice.
După’ principiul de funcţionare,’ ceasornicele pot f i : ceasornice mecanice (pendule,.ceasornice ‘de mână etc.) j! ceasornice electrice’, adică cu remontare sau întreţinere pe cale electrică a oscilaţiilor (ceasornice cu motor sincron ); ceasornice electronice (ceasornice cu diapazon, și cuarţ, atomice/.
b. Cronoinetrele sînt aparate folosite exclusiv pentru măsurarea intervalelor de timp (cronometre mecanice numite şi portabile, cronometre electrice şi cronometre electronice sau numerice).
c.‘ Aparatele speciale care sînt utilizate tot pentru măsurarea in tervalelor de timp, însă nu se utilizează numai pentru măsurări speciale (milisecundare, cronografe, oscilografe prevăzute cu marcator de timp, regloscoape etc.).

D. PĂRŢi COMPONENTE

Ceasornicele mecanice au următoarele părţi funcţionale principale :
mecanismul motor sau mecanismul de acţionare ; mecanismul de transmisie ; m ecanismul/indicator (mecanismul arătătoarelor^; .eşapamentul; oscilatorul ; mecanisme auxiliare.
Mecanismul motor reprezintă sursa de energie. La ceasornicele mecanice cu ajutorul acestui mecanism se realizează înmagazinarea energiei
acumulate în timpul armării.
Mecanismul de transmisie are rolul de a transmite cuplul motor de
la mecanismul motor la eşapament şi mecanismul indicator.
Mecanismul indicator are rolul de a permite citirea indicaţiilor ceasornicului. Valoarea indicaţiilor ceasornicului este determinată de poziţia
acelor indicatoare (arătătoare) în raport cu cadranul.
Eşapamentul împiedică consum area rapidă a energiei acumulate în
mecanismul motor, permiţînd roţilor executarea unei mişcări intermitente
de rotaţie şi transmite regulatorului impulsurile necesare menţinerii oscilaţiei lui.
Regulatorul stabileşte ritmul (viteza) de mişcare a roţilor, constituind
partea ceasornicului care realizează măsurarea timpului.
Mecanismele auxiliare au rolul de a permite ceasornicului furnizarea unor informaţii suplimentare (de semnalizare, calendar etc.).

Distribuie dacă iți place:

Lasă un răspuns